În România, o zi de știri arată cam așa: un titlu de urgență dimineața, o dezmințire la prânz, un talk-show seara care le amestecă pe amândouă. Cititorul rămâne cu senzația că a fost informat — și cu aproape nicio propoziție pe care să o poată cita a doua zi.

Problema nu e că jurnaliștii nu muncesc. Problema e modelul: click-ul plătește volumul, nu judecata. Un articol care distinge între un comunicat de partid și un fapt verificat pierde în fața unuia care pune semnul întrebării în titlu și răspunsul nicăieri.

Trei lucruri pe care le cer de la un ziar, ca cititor:

1. Sursa, nu atmosfera. Dacă o afirmație vine de la un minister, scrieți ministerul. Dacă e o speculație, scrieți că e speculație.

2. Contextul înaintea reacției. O lege nu se înțelege dintr-un tweet al opoziției. Se înțelege din ce schimbă, pentru cine, de când.

3. O ierarhie. Nu tot ce se întâmplă într-o zi merită același corp de literă. Când totul e urgent, nimic nu e important.

Monitorul există pentru cititorii care vor asta: mai puține știri, mai bine cântărite. Politică, economie, cultură — fără zgomotul din jurul lor.

Dacă vi se pare că presa românească v-a obosit, nu e vina dumneavoastră că nu mai citiți. E semnalul că modelul s-a stricat. Un ziar care merită abonamentul e unul pe care îl puteți închide după 20 de minute și să știți ce s-a întâmplat, de fapt.